Posturi etichetate L20
Cadouri de Craciun: aparate foto compacte
Aparatele foto compacte fac fotografii reuşite în majoritatea situaţiilor, atât în natură cât şi în interiorul casei, dar nu se adresează fotografilor profesionişti. Sunt bune pentru a surprinde amintiri legate de zile de naştere, grătare cu prietenii, împodobirea bradului de Crăciun sau o excursie prin ţară și au dimensiuni reduse, dar nu vă aşteptaţi la calitatea unui aparat profesionist DSLR (care însă costă şi de minim 7-8 ori mai mult).
La un aparat foto compact contează mai puţin numărul exact de megapixeli (senzorii sunt foarte mici, numărul de mexapixeli fiind mai mult o găselniţă de marketing), cât alte aspecte practice, precum zoom-ul optic (nu cel digital, care e inutil), tipul bateriilor utilizate (cel mai bine mergeţi pe AA, cumpăraţi acumulatori reîncărcabili şi dacă rămâneţi fără ei în mijlocul excursiei prin Paris, puteţi cumpăra baterii de la orice chioşc) şi mărimea şi calitatea fizică a carcasei aparatului. Deoarece vorbim de calitate, am eliminat din start branduri precum BenQ, Ricoh, Casio şi altele, diferenţa de câţiva zeci de lei până la un Nikon sau Canon fiind justificată. Aparatele de mai jos sunt ordonate crescător după preţ, decizia fiind luată în funcţie de buget:
Samsung ES15 – 329 de lei. Are 10,2 megapixeli, zoom optic 3x, rezoluţia maximă de 3648 x 2736 pixeli. Are detecţie de fețe pentru a focaliza exact pe figura celor pe care îi fotografiaţi. Se alimentează de la 2 baterii AA, stocarea se face pe card SD de maxim 8 GB şi se conectează la calculator prin USB. Fotografiile sunt format .JPG şi face şi filme .AVI la rezoluţie 640×480. Are 2,5 cm grosime şi încape în orice buzunar.
***
Nikon L20 – 399 de lei. Aparatul are 10 megapixeli şi 3,6x zoom optic. Are funcţii integrate de detecţie de zâmbet, anti-încețoșare cu selectarea celei mai bune fotografii dintr-o serie şi de îmbunătăţire a imaginii în zonele slab iluminate ale unei fotografii. Se alimentează tot cu două baterii AA, iar dimensiunile carcasei sunt reduse. Mai important, în acest preţ eMag oferă cadou şi o memorie SD Lexar de 2 GB precum şi kit-ul Nikon Coolkit II ce conţine doi acumulatori AA, un încărcător şi o husă pentru aparat. Cadourile în valoare de 34 + 172 lei sunt oferite gratis cu aparatul, deci oferta este foarte bună.
Alternativă: Canon A480 la 399 lei, pentru cei ce preferă această marcă. Aparatul este foarte asemănător ca specificaţii, filmează 640×480 la 30 de cadre pe secundă, are carcasa un pic mai solidă, dar nu include cadourile primite la achiziţia unui Nikon.
***
Canon A2000IS – 699 de lei. Mai scump decât celelalte aparate, dar pe bună dreptate. Senzorul oferă tot 10 megapixeli, dar zoom-ul optic este dublu, crescut până la 6x. Fotografiază 3648 x 2736 şi filmează 640 x 480, iar IS-ul din denumire înseamnă Image Stabilization, tehnologie ce compensează mişcarea mâinii sau a automobilului atunci când fotografiaţi, rezultând imagini mult mai clare. Diferenţa se vede de la o poştă. În rest e aşa cum recomandăm, cu baterii AA şi stocare pe card SD.
Nu uitaţi să cumpăraţi şi un card de memorie pentru aceste aparate, deoarece (în afară cadoului de la Nikon L20) nu e inclus în pachet. Un card SD de 4 GB costă 36,99 lei.
De ce eMag? Pentru că dacă scrie că e în stoc, atunci e în stoc, iar acum nu e timp de pierdut, Crăciunul fiind aproape. În plus, livrarea în decembrie este gratuită oriunde în ţară, indiferent de valoarea comenzii.
Etichete: A2000IS, Canon, ES15, L20, Nikon, Samsung / Categorii: Foto, cadou, eMag